Despre parcare …

Nu stiu cati dintre voi au locuri de parcare in Bucuresti insa eu nu am. Eh, pe langa locurile platite la ADP mai sunt si locuri de parcare neplatite. In fata blocului meu din Rahova exista astfel de locuri (cam 7 la numar), revendicate de un trabant vechi al carui proprietar are un T-eu cu lacat, o duba alba cu care nu e bine sa te pui, un logan albastru si inca cateva masini.

Mi se pare normal ca atunci cand gasesc liber un astfel de loc sa parchez pe el, lucru pe care il si fac din cand in cand. Numai ca aseara cand ies din casa  imi gasesc stergatorul ridicat. Parcasem pe locul tipului cu loganul. Normal ca m-am enervat, asa ca urmeaza sa fac urmatoarele lucruri:

1- imi pun numarul de mobil in geam cand mai parchez acolo.
2- daca mitocanul ma suna ii cer adeverinta de la ADP. Normal ca imi voi primi raspunsul ca parcheaza de cand lumea acolo si ca locul e mostenit de cand era el mic. Dar ce vina am eu prietene daca e un loc public de parcare?

3- daca nu suna si o comite iar, ii caut loganul si ii ridic si eu stergatoarele?

Impresia mea e ca povestea nu se termina aici. Adevarul e ca m-am saturat de simtul asta de proprietate execesiv pe care il avem.

Intrebarea e ce fac daca pe langa cele doua zgarieturi pe care le am mai primesc una? E individul de vina?

Adevarul e ca de abia astept sa parchez iar pe locul ala.

Revin cu update pe tema asta

Vishnu

Advertisements

2 Responses to Despre parcare …

  1. Mih says:

    cea mai tare chestie pe tema asta, citita pe un blog:
    Un tip isi parcheaza masina pe un unic loc liber, foarte aproape de zidurile unui bloc. Cand iese din masina, la geamul deasupra lui apare un nene care incepe sa tipe ca e locul lui (desi nu era parcare platita), si sa nu mai indrazneasca sa parcheze acolo ca-i dezumfla rotile.

    Replica conducatorului: “bine ca mi-ai zis, stiu si eu atunci cui sa-i sparg geamurile noaptea, asa, din intamplare”.

    :d needless to say, asta a incheiat discutia.

  2. Andreea says:

    Cred ca fiecare dintre noi are cel putin o istorie de genul asta pe care o rememoreaza la un pahar cu prietenii. Dincolo de zambetele, sau hohotele de ras (in functie de talentul de povestitor al “patitului”)pe care aceste povesti le prilejuiesc, nervii si frustralile datorate acelorasi evenimente sunt maxime si reusesc sa scoate ce e mai rau din fiecare. Cat despe tipul din povestea ta, cred ca e tare norocos…eu ii ridicam deja stergatoarele 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: